Asociația GAL Ținutul Verde semnatară a Contractului de finanțare subsecvent 1 nr. C3601F210022430300041 din data de 08.10.2024 pentru implementarea DR-36 – Componenta: „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate”, proiect finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) din PS 2023-2027 și în conformitate cu Anexa 1 – multifond (Planul de activități pentru anul 1) a organizat în data de 19.11.2024 la sediul Primăriei Comunei Corbu întâlnire de animare în TERITORIU pentru prezentarea oportunităților de finanțare disponibile în cadrul SDL Asociația GAL Ținutul Verde 2023 – 2027.
Întâlnirile sunt realizare în cadrul Activității 2 – Alte tipuri de întâlniri de animare – Minim 1 / UAT / trimestru în care nu se derulează întâlniri de animare în preambulul lansării apelurilor de selecție.
La întâlnire au participat liderii locali, membrii comunităților sau alți actori interesați (persoane care au domiciliul sau care întreprind o activitate economică /culturală / educațională etc. pe teritoriul vizat în SDL, autorități publice).